Vor trece-aceste clipe, de mare-ngrijorare,
Ce-aduc doar nori și ploaie, în inimi ce suspin,
Vor trece-aceste vremuri, în care nu e soare,
Căci soarele ce-i veșnic, e-n ceru-nalt... sublim.

Vor trece căci sunt toate, aici doar trecătoare,
Și va veni și timpul ce-n veci e luminos,
El este-atât de-aproape, e-acolo... după zare,
Se-aude cum pășește, pe mâna lui Hristos.

Aproape este clipa, ce-ndată va deschide,
Un cer ce ne așteaptă, cu Domnul ca să fim,
Un glas se mai aude, ca inimi ce-s rigide,
Să se trezească-n vremea, din urmă ce-o trăim.

Să se trezească-ndata, căci trece mult mai iute,
Azi timpul ca și vântul, și vine un sfârșit,
Ce-aduce începutul acelor vremuri care,
Vor fi de bucurie ele un infinit.

Dar astăzi ce-s trăite, în trecerea de vremuri,
Le vom uita îndată, vor fi doar un trecut,
Atunci când vine Domnul, va fi și o schimbare,
Va fi acea schimbare, ce-aduce-un început.

Și vom uita necazul, și lacrimile care,
Sunt parcă nesecate, pe-obraji ce scurg mereu,
Căci doar de fericire, vom plânge noi în ceruri
În cer nu-i suferință, în cer e Dumnezeu.

În cer nu e durere, e numai bucurie,
În ea noi vom rămâne, aici când va sfârși,
Pământul care plânge, cu-adâncile suspine,
În luptele aprinse, ce-l vor a nimici.

Vor trece-aceste toate, căci este-o trecătoare,
Pe-un deal abrupt cu pietre, ce-ntruna ne lovesc,
Și rănile vor trece, căci numai mângâiere,
Vom întâlni în locul, ce este el ceresc