Du-mă mai aproape de iubire,
Domnul meu din locul auriu,
Căci eu mai aproape vreau de Tine,
Prin mulțime lumii ca să fiu.

Mai departe du-mă de privirea,
Ce dorește doar a mă-nghiți,
Vreau eu sub a Ta să fiu întruna,
Căci privirea Ta mă va păzi.

Du-mă mai aproape de mireasma,
Ce-i îmbietoare ea mereu,
Ca să fiu spre cer în alergare,
Doar pe urma Ta să calc și eu.

Mai departe de mânia nopții,
Ține-mă pe braț biruitor,
Ca să fiu spre cer... spre nemurire,
Eu în alergarea ce-i în zbor.

Du-mă mai aproape de lumina,
Care-aduce zorile de zi,
Care poate norii să străpungă,
Doar sub ea nu pot eu rătăci.

Doar ea este cea strălucitoare,
Care poate-ntruna străluci,
Doamne-a Ta lumină chiar și-o noapte,
Poate s-o transforme într-o zi.

Du-mă mai aproape de izvoare,
Ce nu seacă ele niciodat,
Vreau sa fiu cu viață și putere,
Totdeauna Doamne adăpat.

Să nu ofilesc în timp de roade,
Să nu fiu un putred lut zdrobit,
Vreau de mână Ta biruitoare,
Pus să fiu pe stanca de granit.

Vreau să-mi fie munții sub picioare,
Doar ușor sa trec de ei aș vrea,
Doar pe-a Tale brațe minunate,
Să le las în urmă aș putea.

Să am ceru-n față mi-e dorința,
Greul să nu-mi fie unul greu,
Pot în Tine totul... căci Tu Doamne,
Ești al meu Stăpân, ești Dumnezeu.