Când eram în suferință,
Cu dureri ce nu grăiau,
Strigătele mele Doamne,
Către Tine se-nălțau,
Așternutul plin de lacrimi,
Îl schimbai cu palma Ta,
Ca să-mi mângâi Tu durerea,
Ce era atât de grea.

Glasul Tău cu alinare,
El din cer venea când eu,
Plin de răni urcam calvarul,
Ce era atât de greu,
O Isus... ce frumusețe,
Când în noapte te cobori,
Să-mi aduci nădejdea vieții,
Ca să văd în noapte zori.

Obosit plin de suspine,
Când agale eu pășeam,
Razele pline de viață,
Răsărind eu le vedeam,
Căci Tu hotărai Isuse,
Să răsari în viața mea,
Ca să ștergi suspinul care,
Întristare-mi aducea.

Întărea-i a mea ființă,
Peste ea când tot bătea,
Vântul ca să o dărâme,
Dar el Doamne nu putea,
Căci pe culmea cea de stâncă,
Cu al Tău cuvânt cel sfânt,
Mi-ai zidit o temelie,
N-o dărâmă niciun vânt.

Știu că singur nu-s vre-o dată,
Văd cum Tu lucrezi mereu,
Îmi păzești de toate rele,
Sufletul și pasul meu,
Și în cea mai grea durere,
Am simțit iubirea Ta,
Ce venea cu vindecare,
Vindecând ființa mea.