Cu Domnul de mână pe dealul durerii, azi urcă creștinii ce vor ei a fi,
La capătul vieții în ceruri la masă, cu sfinții cântând Celui ce va veni,
Ei nu-și opresc pasul, pășesc înainte, prin luptele grele mereu doar luptând,
Prin văile reci de lumină ce-s goale, privesc doar spre ceruri mereu lăudând.

Pe drumul din pietre tăcuți astăzi urcă, acei de iubire mereu ce sunt plini,
Ei sunt pentru Domnul, ca floarea-nflorită, ei sunt pentru El ca mireasma de crini,
Cu lacrimi amare, suspine ce-s grele, nu dau înapoi, să ajungă ar vrea,
În clipa în care pe Domnul iubirii, ei față în față îl pot a avea.

Ei sunt luptătorii, vor fi ei martirii, ce nu-și opresc pasul chiar dacă e greu,
Sunt plini de nădejde, credința au vie, că sunt așteptați de un viu Dumnezeu,
Nu-și clatină pasul, căci au o tărie, ea este cuvântul ce Domnu-a lăsat,
Ei sunt azi creștinii ce până la capăt, vor sta în picioare și vânturi când bat.

Cu Domnul de mână, azi urcă creștinii, de vorbe loviți, prigoniți de păgâni,
Dar ei nu sunt singuri, cu ei este Domnul, o clipă nu sunt pe pământ ei străini,
Purtați sunt pe brațe, și cele-ntâlnite, în urmă rămân căci au ochii spre cer,
Departe-și duc pasul de calea orbită, pe care sunt astăzi acei care pier.

Au mâini ridicate și inimi deschise, ce sunt pe deplin dăruite mereu,
Acelui ce-n ele Stăpân astăzi este, El lor le e Tată, le e Dumnezeu,
Ei sunt azi creștinii ce n-au osteneală, se-ncred în puterea ce vine de sus,
Nu-și au ei popasul în zorii de ziuă, nu-l au nici atunci când apare-un apus.

Ei nu se opresc căci oprirea e moarte, e lațul ce este-aruncat de cel rău,
Grăbesc astăzi pasul, culeg doar sfințire, și fug mai departe de ce este rău,
Și voia divină de ei e-mplinită, căci sunt slujitori cât vor fi pe pământ,
Acelui din slavă ce-ndată revine, pe El îl așteaptă mereu doar cântând.