Azi a fost o zi de lacrimi, zi de chin şi de durere,
Şi în ghiara disperării, inima mi-o simt cum piere.
Duhul mi-e mâhnit de moarte, oasele mi se usucă,
Plâng tristeţea mea amară şi-am în piept un dor de ducă.
Să mă-nalţ deasupra zării, în abis să mă scufund,
Să mă pierd în depărtare, în nefiinţă să pătrund.
Azi a fost o zi de lacrimi, dar va fi şi mâine-o zi.
Cine ştie până mâine, peste noapte ce va fi?
Poate mâine va fi pace şi va fi o zi cu soare,
Şi pe creştet îmi vei pune mâna plină de-ndurare.
Poate mâine, fără lacrimi, îmi va trece-o zi întreagă,
Dar şiragul meu de zile, cine stă să-l înţeleagă?
Plâng şi strig şi parcă-n zare nu se vede nici un semn,
Nu tresare nici o piatră, nu se-nmoaie nici un lemn.
Dar apoi din nou ’nalţ capul, inima mi-o pun în piept
Şi ascult ce vrea să-mi spună, prin Cuvântul Înţelept:
„Multe planuri, omu-şi face, singur, el în mintea lui,
dar acel ce se-mplineşte, este planul Domnului.
Multe căi par bune-n viaţă şi frumoase la privire,
însă, dintre ele, multe, te vor duce la pieire.
Dar încredinţează-ţi planul, chiar în mâna Domnului,
şi-ţi va izbuti lucrarea, mai bine ca orişicui.
Pune-ţi doar în El nădejdea şi credinţa şi iubirea
căci atunci şi azi şi mâine, vei afla ce-i fericirea !"