De-aș avea întreg pământul, la ce oare-ar folosi,
Dacă eu fără iubire, pe pământ aș locui.

Dacă aș avea în față, lumea cu sclipirea ei,
Ce folos ea mi-ar aduce, căci în ea sunt doar cei răi.

Dacă aș avea palate, bogății ce-s pe pământ,
Fiul cui aș fi în viață, căci n-aș fi a Celui sfânt.

Nu mi-ar fi spre cer cărarea, de-aș robi neîncetat,
Ca să am ce lumea are, aș trăi doar în păcat.

De-aș avea mereu doar soare, sau un zâmbet doar aș fi,
Unde-ar fi asemănarea, cu Acel ce va veni

Căci pe drumul crucii Domnul, era trist și apăsat,
Unde mi-ar sfârși cărarea, de n-aș fi eu întristat.

De mi-ar fi fără de cruce, drumul meu din viața mea,
Oare înspre ce eu astăzi, pe-al meu drum m-aș îndrepta.

De n-aș trece și prin vale, oare-n viață unde eu,
Aș cunoaște-acea iubire, ce o are Dumnezeu

De mi-ar fi doar aplecată, spre pământ privirea mea,
Frumusețea cea divină, oare când eu aș vedea.

Ce folos mi-ar fi o viață, ce aleargă doar în vânt,
Căci un vânt duce-n pustie, el nu duce-n locul sfânt.

Ce folos... fără foloase pentru cer eu să trăiesc,
Ce folos să am azi roade, ce nu-i rod Dumnezeiesc

Eu cu ele aș ajunge, unde nu e Dumnezeu,
Ce folos mi-ar fi o viață-n, care slugă-s celui rău.

N-aș avea nimic pe lume, fără Dumnezeu de sunt,
Căci doar El îmi poate-aduce, bucurie pe pământ.

Fără El sunt praf pe ape, ce de vânt e aruncat,
Așternut pe-adânc de mare, într-un loc întunecat.

Fără Dumnezeu sunt golul, ce nu poate fi umplut,
Dus de valurile vieții, ca să fiu un gol pierdut.

Ce folos mi-ar fi azi toate, care doar o clipă sunt,
Clipele nu sunt spre ceruri, mă vor duce în adânc.

Nu aș vrea fără de Domnul, ca să-mi fie viața mea,
Ar fi nefolositoare, înspre iad m-ar duce ea.

Vreau să strâng doar pentru ceruri, pe pământ cât voi trăi,
Ca să am vreau începutul, doar în el când voi sfârși.