Până când voi striga către Tine plângând
Fără să mă asculți, o, Doamne, până când?
Pentru ce mă lași nelegiuirea s-o văd,
Asuprire, și certuri, și-atâta prăpăd?
Cel rău biruiește pe cel neprihănit,
Pentru ce taci, Doamne, când e nedreptățit?
Nu ești Tu din veșnicie, Sfânt Dumnezeu,
Adăpostul și Stânca și sprijinul meu?
Tu ai ochi prea curați răul ca să-l privești,
Nelegiuirea nu poți să n-o pedepsești;
Cum poți, Doamne, privi pe cei răi și mișei
Mâncând pe cei mai neprihăniți decât ei?
Doamne, Tu mi-ai dat răspuns la plângerea mea,
Ce-ai hotărât, negreșit se va întâmpla;
Tu-mpărățești pe tronul Tău din veșnicii,
Se îngrozește lumea de-a Tale urgii,
Dar, în oricare împrejurare ar fi,
Cel neprihănit prin credință va trăi.
Căci chiar dacă smochinul nu va înflori,
Vița și măslinul dacă nu vor rodi,
Chiar dacă în staule nu vor mai fi oi
Și chiar dacă în grajduri nu vor mai fi boi,
În Tine totdeauna mă voi bucura,
Căci ești tăria și ești mântuirea mea.
Inspirată din cartea Habacuc.