Privesc la harul tău măreț:
Ai putea să mă nimicești,
Dar cu dragoste, mă-ocrotești...
Și-mi spui duios, că mă iubești!

Nu merit eu, Domnul meu,
N-am meritat harul Tău!
Nici dragostea Ta nesfârșită,
Nici răbdarea-Ți nemărginită!

N-am meritat cu niciun chip,
Din praf, din colb să mă ridici,
Și cu mâinile-Ți divine,
Să mă scoți dintre ruine! ...

Sunt eu un mărgăritar,
Să rabzi pentru min' chin amar? !
Ai suferit pedeapsa mea,
Ca să îmi ștergi vina grea.

Ce dragoste de neuitat!
Ce mare har nemeritat!
Ce dragoste de Dumnezeu,
Să mori Tu, Doamne-n locul meu!

Privesc la cei din jurul meu:
Iubesc și ei, iubesc și eu…
Dar dragoste, cum este-a Ta,
N-am găsit la nimenea! ...

Ești Luceafărul strălucitor,
Lumina vie a zorilor...
Și fie noaptea cât de grea,
Lumina Ta va triumfa!

Ești Soarele meu măreț,
Pe cale un far semeț,
Cu raze sfinte mă-ncălzești,
Și Duh de viață-mi dăruiești!

Ești Apa dulce de izvor,
Ce stâmperi setea tuturor,
A celor ce la Tine vin,
Însetați, cu greu suspin! ...

Miel jertfit pentru păcat,
Ca ardere-de-tot Te-ai dat,
Pentru vina tuturor,
Ca să ne fii Mântuitor!