Despre Cina Domnului

Toți ne adunăm laolaltă să-L slăvim cum se cuvine
Pe Cel ce mai altădată Și-a dat viața din iubire
A murit pe-o cruce rece, pironit în niște cuie,
Răstignit ca pe tâlhari, sângele-i curgea șiroaie.

A murit ca să trăim, cel mai mare paradox
Însă noi ce-i dăruim, Domnului Isus Hristos?
El ne-a împăcat cu Tatăl, făcându-ne pe toți frați
Și ne-asemănăm prin faptul că-n palmele Lui suntem săpați.

Însă moartea n-a putut trupul Său să-l biruiască
Și-a înviat a treia zi, cum trebuia să se-mplinească.
În marea slavă și-ndurare, încă ceva ne-a dăruit,
Ceva ce n-are asemănare, Sângele și Trupul Său trudit.

Și ne-a îndrumat Isus până când va reveni
Ca pâinea și cu vinul nostru să ne fie mărturii
Pentru jertfa ce-a adus-o Tatăl nostru, Dumnezeu,
Dându-și unicul Său Fiu să moară-n locul meu și-al tău.

Încercând să retrăim Cina cea de altădat'
Când Isus și ucenicii împreună au cinat,
Venim astăzi la-nchinare din trup și sânge să gustăm,
Simbolurile sfinte ce nu putem să le uităm.

Dar ca să fim vrednici, la masă cu Domnul să stăm
Să ne cercetăm îndată, osândă ca să nu luăm.
Ce noi arătăm pe față și în inimă să fie
Nu cu arătări trufașe, încărcate cu mândrie.

Iar de-acum și până-n ziua când Mielul jertfei va veni
Să mărturisim într-una dacă ne numin creștini
Cum Isus, Mântuitorul vina asupra Lui și-a luat,
Viețile le-a curățit și ne-a iertat de păcat.