Inspiratã din Eclesiastul, cap. 12

Cât încã ceasul n-a sunat
Şi "ticãit" mai are,
Cât simţi şi pâinea ce-ai mâncat
De are sau nu, sare,

Cât îţi dai seama cã mai ai
Vreun gând, la îndemânã,
Şi câtã vreme nu s-a spart
Găleata, la fântânã,

Cât timp încã nu te trezeşti
La pasãrea ce zboarã,
Cât cele douã lumânãri
Au şi fitil şi cearã,

Cât ai putere-n mâna ta,
Cât încã ai vigoare,
Şi cât timp încã poţi vedea
Un rãsãrit de soare,

Cât pãzitorii nu şed jos,
Trudiţi de-atâta vreme,
Şi cât piciorul sãnãtos
De noapte nu se teme,

Cât ziua care ţi s-a dat
Nu s-a plecat spre searã,
Cât timp gãseşti, cu pana ta,
Cernealã-n cãlimarã,

Cât, a gândirii apã-n vad
Îşi poartã cu ea, spuma,
Gândeşte-te la un rãspuns:
Nu "Imediat!", ci- "Acuma!"!

Acuma, cât eşti încã viu,
Întoarce-te la cruce!
Te-ntoarce, pânã nu-i târziu,
Cãci timpul tãu se duce!

Întoarce-te, cât timp ţi-e dat
Rãspuns la întrebare,
Şi harul de a fi "chemat" -
Cã nu e har mai mare! ...