De nu ai fi cu mine, m-aș pierde-n lumea largă,
M-ar înghiți furia, ce-o are un adânc,
M-ar înghiți și teama, ce-mi dă mereu târcoale,
Să-mi fure vrea ea dorul, în inimă ce-l cânt.

De nu ai fi cu mine, aș fi o licărire,
Aș fi un foc ce-ntruna, el doar ar fumega,
Aș fi întins pe-adâncul, cel nisipos de mare,
Aș fi fără de vlagă, de eu nu te-aș avea.

De nu ai fi Tu Doamne, să îmi arăți cărarea,
M-ar duce astăzi pasul, în multele plăceri,
Prin lumea care are, nu una ci mai multe,
Doar pline de durere, spre moarte-a ei cărări.

De nu mi-ai fi Tu soare, aș fi fără lumină,
Și ziua doar o noapte, ar fi în viața mea,
De n-ai fi mângâiere, eu Doamne-ntotdeauna,
Pășind prin greul vieții, mereu aș suspina.

De nu mi-ai fi Tu leagăn, aș fi un plâns amarnic,
Hrănit de multe lacrimi, ce nu vor a se-opri,
Aș fi un nor sub soare, străpuns mereu de raze,
Pierdut într-o pustie, pustiu aș deveni.

De n-ai fi Dumnezeul, ce inima-mi iubește,
Aș fi sec de iubire, de ur-aș fi eu plin,
Prin vene-ar curge Doamne, licoarea răutății,
Ar curge și izvorul, amar ce-i de venin.

De nu mi-ai fi scăpare, m-aș scufunda întruna,
În larg deschis de mare, ce vrea a mă-nghiți,
Dar eu te am pe Tine, și nimeni niciodată,
Nu poate al meu suflet, o clipă a-l zdrobi.

Mă țin de a Ta poală, îmi ești a mea tărie,
Îmi ești o călăuză, și nimeni n-ar putea,
Ființa să-mi doboare, căci Doamne eu pe Tine,
Te am întotdeauna, prezent în viața mea.