Oriunde-aș fi Isuse
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 18/11/2022
Oriunde-aș fi Isuse,
La Tine mă gândesc,
Să te iubesc întruna,
Vre-o dat nu obosesc,
Mi-e inima aprinsă,
De dorul Tău mereu,
Oriunde-aș fi mi-e gândul,
La Tine Domnul meu

Oriunde-aș fi în lume,
Nu pot a nu zbura,
Prin vise către Tine,
Pentru-a te-mbrățișa,
Căci vreau s-aud bătaia,
Ce bate-n pieptul Tău,
Să simt a Ta suflare,
Preasfinte Domn al meu.

Oriunde-aș fi Isuse,
Nu pot să nu suspin,
După privirea-ți blândă,
Ce-mi este un alin,
Alerg întotdeauna,
Eu Doamne mă grăbesc,
Căci vreau cât mai în grabă,
Pe Tin' să te-ntâlnesc.

Oriunde-aș fi pe cale,
Eu te voi căuta,
Căci singur sunt pe lume,
Mereu vreau a te-avea,
Ca să lipsești vre-o dată,
Nu vreau din drumul meu,
Căci Doamne fără Tine,
Ar fi unul prea greu.

De m-aș afla sub soare,
Sau poate-aș fi sub stele,
În vremuri ce-s mai bune,
Sau poate vor fi grele,
Setos voi fi întruna,
De harul Tău ceresc,
Prin el iubirea-mi creste,
Mai mult eu te iubesc,

Oriunde-aș fi eu astăzi,
Nu pot a te uita,
Doar pentru Tine-mi bate,
În piept azi inima,
De Tine doritoare,
Ea-ți cântă azi mereu,
Oriunde-aș fi Isuse,
Azi singur nu sunt eu.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 183
Opțiuni