Nu m-ai uitat Isuse, în prag de încercare,
Tu ai venit îndată, de mână m-ai luat,
Să trec de-ngrijorarea ce dă mereu târcoale,
În ea să fiu eu singur, Isuse n-ai lăsat.

Nu mi-ai lăsat ființa, prin valea-ntunecată,
Să bâjbâie-n durerea, ce mare vrea a fi,
Cu mâna Ta de Tată, m-ai mângâiat pe mine,
Să simt a Ta iubire, oriunde-n orice zi.

Nu m-ai lăsat ca pradă, să fiu în suferință,
Dar nici în amăgire, s-alerg nu m-ai lăsat,
Prin Duhul sfânt la mine, ai coborât în rugă,
Să fiu de Tine Doamne, mereu eu alinat.

Nu m-ai lăsat sa-mi fie, cărarea-ntunecată,
Ai luminat-o Doamne, să merg pe urma Ta,
Să nu mă pierd prin lumea, ce-aleargă spre pieire,
Tu ai ales eu viață, la capăt a avea.

Nu m-ai lăsat în vremea, atât de schimbătoare,
Spre mine-a Ta privire, mereu ai îndreptat,
Ca să mă treci de ape, de munți, de văi, de valuri,
Și de mânia care, răcnea neîncetat.