Mi-a ieșit Domnul în cale
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 20/11/2022
Mi-a ieșit Domnul în cale,
Viața când îmi tulbura,
Umbrele-n adânca vale,
Împingându-mă în ea,
Mi-a dat mie ajutorul,
Când mi-era atât de greu,
Mi-a dat aripi să-mi iau zborul,
Căci El este Dumnezeu.

Cu-a Sa dulce mângâiere,
Ridicat am fost de jos,
Căci o dulce mângâiere,
E cuvântul lui Hristos,
Întărit întotdeauna,
Eu eram când tot bătea,
Vântul ca să mă doboare,
Valul când se ridica.

Mi-a ieșit în drum când drumul,
Era unu-abrupt și greu,
Ca să urc cu El de mână,
Eu să merg spre apogeu,
Unde dragostea domnește,
Veșnică ea este sus,
Căci în cer e veșnicia,
Pregătită de Isus.

Mi-a ieșit să-mi dea putere,
Când eram jos la pământ,
Ca sa-mi iau din nou eu zborul,
Către locul veșnic sfânt,
Mi-a venit în cale Domnul,
Ca să nu mă rătăcesc,
M-a-mbrăcat cu-o haină nouă,
M-a făcut ca să iubesc.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 188
Opțiuni