Lumina, caier de lână

Lumina… caier de lână,
din mâna stăpână să ne acopere
de umbrele lumii perfide, murdare,
de pizma-ncruntare și vorbele goale,
ale celor ce stau cu dosul la soare,
ce taie calea faptelor bune,
răpind verdele din sfinte cunune,
ce strică dulcele-n copilărie,
faptele bucuriei,
amiaza-o transformă în seară,
aducând lacrimi cu fețe de ceară,
suspine spre cer, implorând să vină, s-aline
plânsul uitat în vară printre verbine.
Lumina... caier de lână,
mă ține-n întuneric de vorbă, de mână,
ca în copilărie, ștergându-mi față de lacrimi
și inima de brumă,
mi-e mamă dulce bătrână.

Alexandrina Tulics, noiembrie 2022- Delafield