De vorbă cu soarele

Am adunat toate apusurile să ți le dăruiesc,
pe acelea cu căldura razelor cuminți,
sărutările pe obraji, cercetându-mi ochii
să se convingă încă o dată, înainte de plecare,
ce culoare au,
și pe acelea care se cuibăriseră în ochii mei,
nevrând să se alipească pieptului de aramă înroșită,
de dragul privirii mele triste,
știind că nu pot să le însoțesc.
Am adunat zâmbetul florilor reginei nopții fericită că pleci,
să poată să-și împrăștie mireasma vanilată
pe coama dealului înfierbântat de dogoarea ta,
dar și tristețea florilor soarelui, fiicele tale,
care se tem că mâine nu va avea cine să le spună;
Trezirea, sunt aici!
Așteptând ca fețele de aur somnoroase să-l salute
cu mirarea feții,
legănându-se de bucurie în adierea vântului.
Am adunat fericirea ierbii călcată de fierbințeala ta,
acum așteptând roua ca viață și odihnă.
M-am adunat cu lacrimile duioșiei
să te privesc încă odată, lăsându-ți boabele rouă ale ochilor
pe pieptul voinicesc de cuptor spre stingere...

Alexandrina Tulics