Iubire...
Avea cea mai frumoasă grădină!
Toate culorile, pline în parfum ceresc...
Se ruga înaintea zorilor cu genunchii pe pământ.
Acolo-și lăsa lacrimile, suferința, suspinele,
chemările pentru ai ei și-acei pe care nu-i cunoștea
dar pe care Cuvântul îi încredințase.
Șoaptele iubirii, dulceața cântărilor
se urcau spre cer, pe razele Luceafărului de dimineață,
care le atingea ca-ntr-un splendid vals de lumină.
Când se ridica, zâmbea cerului, grădinii,
și-și scutura lacrimile din poala fustei lungi
în care adormiseră în rugi, semințele noilor flori...
Iubiri...
Iubiri.

Alexandrina Tulics