Vom plânge după vremea de har
Pe care o petrecem in zadar
Lipsim de lângă altarele noastre
Nu mai privim către zările albastre
Vom plânge că nu ne-am adunat
Și pe Domnul nu l-am lăudat
Pentru măreția și dragostea lui
Drept se cuvenea din partea poporului
Popor răscumpărat prin sânge sfânt
Călăuzit de Domnul pe pământ
Dar acum o mare parte e retras
Căci viața aceasta bună cere un popas
Privește Domnul către noi si vede
Că locurile cândva udate sunt acum aride
Răceală este multa și lipsește dragostea
Iar noi ne-am pierdut de mult călăuzirea
Vom plânge că nu am văzut când trebuia
Vremea de har când se putea lucra
Ogoarele rămân neudate și împietrite
Lucrători nu s-au găsit să fie desțelenite
Ploile de binecuvântări se vor opri
Vom plânge mult atunci și vom boci
Mult vom dori să umblăm și să muncim
Va fi târziu căci nu am vrut să ne pocăim
Vom plânge după serile de rugăciune
Că nu am mers să cerem înțelepciune
De toate s-au organizat și s-a muncit
Dar omul niciodată nu e mulțumit
Vom plânge cu amar și ne vom tângui
Ca nu am știut pentru toate a mulțumi
Ușile la adunari au fost mereu deschise
Brațele primitoare adeseori au fost respinse
Nu am știut aprecia vremurile de pace
Va veni un timp cand totul în jur va tace
Și atunci îți vei dori să mai fie încă har
Dar dulce nu va mai fi ci doar amar
Poporul frumos și mult binecuvântat
Domnul este vrednic de mărire și lăudat
Vegheați in aceste timpuri și să știți
Cum veți alerga, așa cunună o să primiți