Închinare prin credință
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Învață de la Isus!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 28/11/2022
Închinare prin credință


Sângele Lui, m-a salvat
Din inimă-i mulțumesc,
De la moarte m-a scăpat
El, Fiul dumnezeiesc

Dar îmi cere o schimbare
Să fac în tot, voia Sa
În credință, să fiu tare
Și milă să pot avea.

Să simt dragoste profundă
Petru semeni, orișicând
În inimă să-mi pătrundă,
Spre cer fie al meu gând.

Doar la îndurarea Sa
Să stau și să chibzuiesc
Lui să Îi dau inima
Să ascult, să împlinesc

Tot ce în Cuvânt se spune
Cu drag să înfăptuiesc
Iar cel rău, nu m-a răpune
Prin Isus, tot biruiesc

El s-a dus la Tatăl Său
Dar în om s-a întrupat
Să mă scap de cel rău
Să n-am urmă de păcat

El mi-a dat zile și viață
Pentru tot, Îi mulțumesc
O dată am să-l văd în față
Dorul să mi-l potolesc

Sufletul mi-e încărcat
De dorință și de teamă
De El nu m-am săturat
Glasul Lui cel blând, mă cheamă

La închinare, prin credință
Și la fapte minunate
Cu răbdare și voință
Le voi împlini pe toate

Eu voi fi cu Domnul meu
Orișicând, de azi înainte
El Fiul lui Dumnezeu
Mă duce spre cele sfinte

Mă duce spre veșnicie
Să am viață, să trăiesc
În a Sa Împărăție
Cu iubire să-L slujesc.

Amin

Câmpia Turzii, 28 noiembrie 2022
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 493
Opțiuni