Să fiu ca Ana-n testul așteptării,
Când îndurare de la Dumnezeu aștept
Să stau smerit și să nu-mi pierd credința
Când rugăciunea de pe buze Ți-o îndrept

Chiar de mi-e rugăciunea doar o șoaptă dureroasă
Să nu-ncetez să mă încred în Tine
Să urc în fiecare zi la Templul sfânt
Căci știu, da, într-o zi ai să privești spre mine!

Cel rău va încerca să-mi clatine-așteptarea
Prin cei din jurul meu dac-ar putea, flămând
Să-i facă să mă certe, să-mi opresc
strigarea
Să mă-ndoiesc să cred c-asculți și strigătul plăpând

Să am răbdare, să-nconjor de șapte ori problema
Ca mai târziu să-i cadă zidu-n cânt de biruinți
Așa cum zidurile Ierihonului căzură
În cântece 'nălțate către cer, fierbinți!

Să pot să fiu precum sămânța aruncată
Sub brazda grea, ce-așteaptă timpul ei
Căci ploaia Domnului cea binecuvântată
Nu-ntârzie, ci cade-ntotdeauna cu temei!

Ca Iosif să îmi dai putere, scumpe Tată,
Să nu descurajez în temniți și ocări
S-aștept: necazul să mi-l schimbi în bucurie
Și să nu-mi pierd credința-n trecătoare încercări

Tu poți să faci din lanțuri un motiv de bucurie
Și cu picioarele-n butuci să-Ți cânt la greu
Și acest gând aș vrea să ardă-n mine:
Să-Ți cânt la bine și în greu să-Ți cânt mereu!

Când bucuros sunt, Doamne-n așteptare
Cu lucruri sfinte mă-ndeletnicesc
Căci ele-mi dau putere și răbdare
'Mi-ndreaptă ochii către locul Tău ceresc

Să văd cât de măruntă mi-este așteptarea
Când se-oglindește totu-n planul Tău ceresc
Tu, Arhitectul sfânt al vieții mele
Eu, frământând zădarnic lutul pământesc

Tu știi dacă nevoie am de soare,
Tu știi dacă nevoie am de vânt
Tu știi cât, Doamne, vrei să-mi lași trudită
Sămânța îngropată în pământ!

De-ar încolți mult mai târziu de a sa vreme
Poate că arșița-ar putea să o usuce
De-ar răsări mult mai devreme, scumpe Tată,
Poate n-ar sta smerită sub o Cruce!

Tu știi cât să îmi ții, o, Doamne, așteptarea
Ce să mă-nveți din ea, ce să-mi vorbești
Te rog să îmi trezești urechea, Tată
S-o pot privi cu ochi duhovnicești!