Nu fi trist căci întristarea,
Sufletul îți va mâhni,
Tu privește înainte,
Ca să poți doar propăși.

Ți-am dat mângâieri divine,
Dar și cele pământești,
Nu fi trist... căci întristarea,
Nu-i din slăvile cerești.

Uneori ți-e greu pe cale,
Uneori e mai ușor,
Uneori mergi mai agale,
Uneori ești doar în zbor.

Dar tot trist ești tu copile,
Dor de cer ai tu mereu,
După locurile sfinte,
După Mine... Dumnezeu.

Nu fi trist căci vine vremea,
Despărțiri când nu vor fi,
Nu vor fi nici griji nici lacrimi,
Dragostea doar va domni.

Pacea mult de tin' dorită,
Veșnic tu o vei avea,
Luptă azi cu întristarea,
Ce-o ascunzi... e mare... grea.

Uneori ești doar un zâmbet,
Însă tot ești întristat,
Inima îți e zdrobită,
Și-al tău suflet apăsat.

Nu ți-e calea mai ușoară,
Dar să știi că nici a Mea,
Nu a fost cu flori o clipă,
Numai pietre-au fost pe ea.

Multe guri din tine mușcă,
Dar și eu am fost lovit,
Tu să rabzi mereu ca Mine,
Nu mai mult copil iubit.

Crucea du-o din iubire,
Cum și Eu cândva am dus,
Fără murmur sau cârtire,
Doar privind mereu în sus.

Te-am învrednicit pe tine,
Să lucrezi în via Mea,
Lucrătorii n-au odihnă,
Ei sunt puși pentru-a lucra.

Nu fi trist... mergi înainte,
Chiar de greu îți este-acum,
Pasul tău e pe-a Mea palmă,
Dar și-al vieții tale drum.