Ce bine-i când simt zi de zi mâna Ta,
Ce-mi mângâie fața-ntristată,
Ce șterge și lacrima care-i prea grea,
Din inima-mi îndurerată.

Ce bine-i atunci printre nori când cobori,
S-alungi șoapte multe... străine,
Ce vor să mă ducă-n pierzare... adânc,
Ce vor să m-ascundă de Tine.

Ce bine-i din zori când din nou Tu răsari,
Să am ziua lungă senină,
În noapte cobori ca să simt eu mereu,
În lupte prezența divină.

Ce bine-i atunci în pustiu când te simt,
Când arșița arde doar tare,
Dar Tu mă conduci ca eu Doamne să beau,
Din apele ce-s curgătoare.

O Doamne ce bine-i când Tu mă trezești,
Căci zorile sunt minunate,
Din ele și până apare-un apus,
Te simt totdeauna aproape.

Ce bine-i atunci când mereu Tu rămâi,
Isuse pe cale cu mine,
Căci numai cu Tine de mână de sunt,
Va fi-ntotdeauna doar bine.