De ce Doamne, nu ne gândim la Tine
Când pasul nostru calcă pe pământ,
De ce noi mergem Doamne-n rătăcire
Și ne îndreptăm cu grabă spre mormânt?

De ce suntem atât de proști, pasivi
Și n-alergăm la Tine-n binecuvântare
Ci doar atunci când el, necazul a sosit,
Privim și te strigăm cu disperare?

De ce cât sănătatea este-n acest trup,
N-o prețuim și mergem doar în lume,
De ce la Tine, Doamne, noi venim
Pe patul suferinței în tăcere?

De ce suntem atât de răzvrătiți
Și n-ascultăm de Tine când ni-e bine,
De suferință și durere când suntem loviți,
Atunci, strigăm cu disperare către Tine?

De ce nu ne trezim și dormităm întruna
Și-n greu păcat ne afundăm mereu,
De ce nu auzim noi glasu-ți cum ne cheamă,
De ce, mă-ntreb și o să mă-ntreb mereu.
Emilia Dinescu