Ce lume ciudată, ce rea, ce nebună!
Cuvântul Tău, Doamne, avuse dreptate...
Căci despre iubire, ce-a vrut să ne spună,
Trăim noi acuma... e realitate.

Și-anume că-ncetul cu-ncetul azi, iată,
Chiar dragoste-aceasta normală, firească,
Se stinge. Iar ura apare deodată,
Și parcă nimic nu mai poate s-oprească.

Ce trist că acest fenomen se strecoară
Și-n multe familii numite creștine;
Se cred superiori, râd de cei de afară...
Ah, cine va fi mântuit oare, cine? ?

Cum poți pe copil sau pe frate de sânge
Să-l uiți, să-l ignori, să te porți ca o cizmă?
Poți oare în brațe puternic a-l strânge?
O, nu, ești prea mândru și prea plin de pizmă! !

Respect, bunul simț, nu mai știi ce înseamnă! ?
Acea teamă sfântă, sfială, rușine?
Ce gânduri te poartă, ce duhuri te-ndeamnă?
Să știi: tot ce faci tu, faci DOAR pentru tine.

Ce greu e să fi chinuit de povara
Pe care tu singur ți-ai pus-o în spate...
Da,"inima-i unde se află comoara."
"Cel rău scoate lucruri urâte, stricate."

Dă, Doamne, o șansă, un semn, îndurare
La toți cei cu inima rea, împărțită;
Curată, și sinceră, și jertfitoare
De-acuma spre alții a fi dăruită.

Amin.

2 decembrie 2022