În fiecare an,
Cã-i mit sau nu e mit,
Cu sãrbãtoarea, ne-am obişnuit.

În prag de sãrbãtori,
Cel mic şi cel bãtrân
La fel de fericiţi sau trişti rãmân.

Ne ştim nevinovaţi,
Între surori şi fraţi
Dar, de rutinã, suntem încuiaţi!

Cântãm, ca mai demult,
Şi predici ascultãm
Şi, câteva secunde, ne-nchinãm.

Vorbim şi despre Cer
Şi de Ierusalim,
Dar este-aşa de greu sã mai slujim!

Puţinii noştri ani
C-un freamãt, ni se duc,
Cum freamãtã o ramurã de nuc! ...

De felul cum suntem,
De starea mea şi-a ta,
Nu poate fi de vinã-altcineva!

         ☆         ☆

O, Doamne, mulţumim
Cã ne-ai mai dat o zi
Şi c-ai binevoit a ne vorbi!

Încredinţat eu sunt
Cã-n timpul ce-a rãmas,
Mai poţi salva un suflet de pripas.

Lipsiţi suntem de har,
De slavã, suntem goi,
Dar, Te rugãm: îndurã-Te de noi!

Ah, fie voia Ta
Şi harul Tãu, deplin,
Pecete, peste anii care vin!