O ce titlu minunat,
Chear și Domnul odată a strigat:
Umblați pe vechile cărări,
Unde ve-ți primi numai binecuvântări.

Acele cărări minunate,
Care te duc înspre soare!
Care te mântuiesc,
Și despre Dumnezeu îți vorbesc.

Unde ve-ți găsi în dată,
Odihnă pentru o viață întreagă,
Unde mântuire primești,
Decât dacă pe Domnul îl slujești.

Vechile cărări Domnul a strigat,
Dar cine astăzi în seamă a băgat!
Cine umblă pe cărarea sfântă în dată,
Ca viață veșnică să primească.

Vechile cărări sau părăsit,
Nu ne mai atrag nici un pic,
La nimeni nu îi mai place în dată,
Să țină calea îngustă ca odinioară.

Astăzi vechile cărări sau înoit,
Și drumul e aproape bătătorit!
Cu urme care nu duc înspre Dumnezeu,
Ci spre lume mereu.

Vechea cărare s-a lărgit,
Și pocăitul s-a înoit,
Căci s-a acomodat în dată,
Cu cărarea nouă cea largă.

Și totuși Dumnezeu spune așa:
Vechile cărări vreau acuma!
Uitați-vă unde a-ți ajuns,
Și pe ce cărări v-ați ascuns.

Dar parcă doar o vorbă a rămas,
Tot cărarea nouă ne-a atras,
Cărarea veche e mai demodată,
Și noi o vrem parcă pe cea lumească.

Știm căci calea e strâmtă către cer,
Dar acuma s-a schimbat un pic nițel!
Mai merge și se lărgește un pic,
Toate bisericile pe această cale au pornit.

Dar Duhul Sfânt ne-a spus odată:
Nu merge-ți pe calea cea lată,
Întoarceți-vă de unde a-ți plecat,
Pe calea strâmtă unde ne-am așezat.

Dar nu ai ce face,
Pocăitul s-a modernizat în toate!
Calea veche a părăsit,
Căci calea largă a iubit.

O Doamne nu ne lăsa,
Vino cu noi acuma,
Ne recunoaștem căci am păcatuit,
Și de Tine am fugit.

Am părăsit cărarea Ta,
Pentru lumea aceasta!
Dar te rugăm încă o dată:
Iartă-ne Sfinte Tată.

Ajută-ne să putem umbla,
De acum pe cărarea Ta,
Să ne silim mai mult,
Până v-om ajunge în cerul sus.

Amin