Călăuzit prin Duhul Sfânt

De ce, atunci când sunt zdrobit,
Și-n jurul meu, e doar durere?
Lovit de cei din jur, batjocorit,
Și dărâmat, și fără de putere?

De ce se-ntâmplă, deseori cu mine,
Și să mă-ntreb, de ce-i așa?
Adesea-n lacrimi și suspine,
E-așa de greu pe calea Ta?

De ce sunt mai mereu rănit,
În cuget, simțuri și gândire?
Mă tot gândesc, ce am greșit,
Sunt plin de Duh, sau plin de fire?

Căci, de-aș fi plin de firea lumii
Nu aș mai da nici o socoată
Căci parte-aș fi, din ce spun unii
Și fără duh, ca lumea toată

Căci de-aș fi plin, de cei lumesc
N-aș duce lipsă, de nimic
Aș știi să râd și să glumesc
Ca cei din jur... cad, mă ridic

Călăuzit mereu, prin Duhul Sfânt
Adesea, doborât de fire
Căzut cu fața la pământ
Și mai tot timpul, în jertfire

M-asemăn mai mereu cu El
C-am fost chemat, să lupt pe cale
Căci firea lumii, e cu-acel
Ce-i sus pe deal, nu stă în vale

Dar știu, și de-asta am ales
Să simt acea durere mare
Să fiu de toți, neânțeles
Și singur, să merg pe cărare

S-apuc pe drumul, care merge-n sus
Să-ncep de jos, din valea cea adâncă
Să fiu și să m-asemăn cu Isus
Lovit în Duh, de cel care aruncă

Și chiar zdrobit fiind, pot să mă ridic
Căci am cu mine, pe Cel ce azi e viu
Îmi dă putere, zi de zi câte un pic
Căci Știe unde sunt. . în groaznicul pustiu

Și chiar de-aș fi, un praf suflat de vânt
Sau floarea, sau tulpina care ofilesc
Eu mă încred în Sfântul legământ
Căci El mi-a spus: "Pe tine te iubesc "

De-ar fi să cadă munții, și marea ar seca
Eu Te Iubesc, așa cum Am Promis
Rămăi statornic, căci calea nu e grea
Tu ești sortit cu Mine, să fi în paradis.
Amin bandisebastiantapas@gmail. com