Azi e‑o mare sărbătoare!

Azi e‑o mare sărbătoare!
Dar cu gândul la „Crăciun”
La cadouri, la mâncare...
Frământările se‑adun
Și ne pun la încercare
Crezul limpede și bun,
Iar ca dar de închinare
Nu aducem nimic bun...

Obosit de alergare
Și stres, „ca de sărbători”
Vin și eu cu‑o întrebare
Pentru orice‑ascultători:
Dumnezeu ce are oare
Din pomii strălucitori,
Din luminile precare
În multitudini de culori,

Colinde din inimi goale
De lumești colindători,
Din străvechea îmbuibare
A unor „fii risipitori”
Sau din cheltuiala care
Survine „de sărbători”
Și din tot ce fac sub soare
Oamenii neștiutori? !

Fiindcă, doar pe la amvoane
Se găsesc închinători
Capabili să mai emane
Aroma Sfintei Sărbători,
Ce din inimi seci, umane
Face „pomi”- sfinți – roditori.
În rest, lumânări, icoane
Cu tradiții pe culori
Și pregătiri costisitoare...


Însă câți se întreabă oare
Pentru ce și la ce bun,
Dacă‑n inimi e mai mare
Închipuitul moș Crăciun? !
Duhul Sfânt suspină tare:
-„Pocăiți‑vă vă spun
Și începeți cu-o sărbătoare
Sfântă seara de ajun!”

Dar să știți, e sărbătoare,
Unde cel sărbătorit
Loc de cinste‑n inimi are
Și ego-ul e zdrobit!
Căci risipa de mâncare
Și‑un brăduț împodobit
Nu pot face vreo schimbare
Într‑un om nepocăit

Și de‑o astfel de serbare
Dumnezeu este scârbit!
Azi, când totu‑i împlinit,
În Seara Sfântă, de ajun...
Pentru cine ești pregătit,
Pentru Isus sau moș Crăciun? !
Serbezi ca un mântuit,
Sau lucrezi ca un nebun
Și cu Cel sărbătorit
Nu ai nimic în comun? !