Mi-ai dat să sufăr...
Autor: Adelina Malancea  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Adelina.malancea in 09/12/2022
Referințe
Mi-ai dat să sufăr...

"Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare"
Iov5:7.

Mi-ai dat să sufăr ca să tind spre Cer,
Să nu vreau să rămân pe-acest pământ,
Să caut sa Te văd pe timp de ger,
Să fiu curat în fapte și în gând.

Mi-ai dat să sufăr ca să nu Te uit,
Ca să vorbesc cu Tine cât mai des!
Doar suferind, nu pot să îmi permit
Să uit că Tu pe mine M-ai ales.

Mi-ai dat să sufăr drept medicament,
Să nu fiu de pământ prea 'infectat',
Să nu mai caut firii argument
De a trăi doar ceea ce-am visat.

Mi-ai dat să sufăr... Și Îți mulțumesc,
Prin asta Tu mă faci mai dependent,
Astăzi Îți spun, Isus, că Te iubesc!
Și știu că suferința-i de moment!

Mi-ai dat să sufăr... și sunt de acord,
Nu mă uita sub niciun fel, Isus!
Iar când în suferință e să ard,
Să-mi dai putere să privesc în Sus.

Adelina Malancea
13:55,07.12. 2022.

(Născută să sufăr, ca să vreau să zbor!)
"Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare" Iov5:7.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 388
Opțiuni