Peste Valea umbrei morții

Peste Valea umbrei morții, iată-a răsărit Lumina
Prunc făgăduit din ceruri vine să ne spele vina
Magi de stea călăuziți și păstori treziți de îngeri
Vin cu daruri să se închine fără limite-n convingeri...

Peste Valea umbrei morții, iată-a răsărit Lumina;
Cale nouă care frânge întunericul și vina,
Cu Puterea ei zdrobește a Stanei nebunie
Și întristarea ne-o preface în nespusă bucurie.

Înaintea ei izvoare de-ape dulci ies în pustie
Și-orice vale se preface în drum bun de drumeție.
Deznădejdea se topește și se stinge-a ei făclie
Căci Lumina o orbește cu-o Nădejde nouă, vie.

O Lumină strălucește în întunecimea oarbă
Și-n inima Terrei intră ca să ia robia roabă.
Zbuciumul și frământarea legătura și-o desface;
În inimă și viață intră-o neîntrecută pace.

Răutatea, suferința, boala și neadevărul
Se topesc ca ceara-n sfeșnic căci le arde adevărul.
Se dezrădăcinează lepra din inimile-afectate
Și-n suflet reflectă Cerul o divină puritate.

Se lărgește Împărăția și poporul se înmulțește,
Dragostea umple pământul și pe mulți îi cucerește;
Bucuria Mântuirii în cântări noi izbucnește
Și mereu spre alte inimi strălucirea ei țintește.

„Slavă, slavă!” strigă Duhul și Mireasa-L însoțește;
Măreția Slavei iată, Cale nouă făurește,
Pentru orice mag ce Steaua vieții noi o urmărește
Și viața pe deplin Domnului și-o dăruiește.

Unde moartea a domnit, iată-acum viața domnește,
Cel ce-a stat în umbra morții ia Lumină și trăiește
Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu, iată, ni s-a dat;
Pe-ai Săi umeri sfinți, domnia, va rămâne până-n veac!

Toate I le va supune Tatăl veșnic din Înalt,
Că-I Domn al oștirilor, Sfetnic Sfânt și Minunat
Dumnezeu Atotputernic, Dumnezeul Creator;
Făcătorul nostru bun, Părintele tuturor și al veșniciilor.