Ce toamnă... , ce tablou elegiac! ...
Cu vineți nori, mânați de-un vânt buiac,
Cu plopii falnici, văduviți de cânt,
Pustii și-nnegurați, fără veșmânt,
Iar griul și rugina din decor
Cum îi sting vieții ultimul fior!

Și ce tenebre bolta-au înnegrit,
Să nu mai fie-apus, nici răsărit,
Nori de "schimbare", -mpinși de-un vânt nebun,
Despoaie ce e mai frumos, mai bun
Și pustiesc în cale tot ce-i sfânt,
Credinței drepte pregătind mormânt.

Noi picotim dosit, ni-e zborul frânt,
Ne-a amuțit al bucuriei cânt,
Bătuți de vânturi aspre, de furtuni,
Mereu spășiți fără a fi mai buni,
Dar nu s-a stins al veșniciei dor,
E încă-n noi al sfintei vieți fior.

Mai neagră noapte vine pe pământ,
Se înmulțesc "vânările de vânt",
Natura geme, lumea-i la apus,
Dar noi privim încrezători în sus,
Căci ținta noastră-i sfântul țărm promis,
Eternă împlinire-a unui vis!