Ma-i ridicat de-atâtea ori
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 11/12/2022
M-ai ridicat de-atâtea ori,
Mi-ai dat mereu putere,
Ca în picioare să rămân,
Veneai cu mângâiere,
Privirea când îmi ridicam,
Din mijloc de furtună,
Ca să cobori să îmi aduci,
O vreme mult mai bună.

Când strigătele-mi ajungeau,
La tronul de-ndurare,
Prin Duhul sfânt mă conduceai,
La ape din izvoare,
Ce viață morților pot da,
Căci izvorăsc din Tine,
Din ele am băut și eu,
Te-ai îndurat de mine.

M-ai ridicat de-atâtea ori,
Din vremi nimicitoare,
Când inima îmi întristau,
Ce își dorea să zboare
Sub cer senin Tu m-ai purtat,
Pe brațul Tău de Tată,
Ființa mea ea niciodat,
De Tine nu-i uitată.

Când sângera durerea mea,
Cu răni netrecătoare,
Balsamul Tău mă alina,
Cu vremi de îndurare,
Ca să înaintez mereu,
Oricât ar fi de grele,
Acele clipe ce aduc,
Doar teamă și durere.

M-ai ridicat de-atâtea ori,
Din praf de suferință,
Căci doar la Tine Dumnezeu,
E totul cu putință,
Mi-ai dat avânt să zbor din nou,
Când eu fără putere,
Zăceam răpus de lupta grea,
Pe drumul vieții mele.

Tu mie toate mi le-ai dat,
Căci sunt iubit de Tine,
Eu am văzut iubirea Ta,
Mereu doar lângă mine,
M-ai ridicat de-atâtea ori,
Și din adânca vale,
Și din adâncul de suspin,
Cel rece... plin de jale.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 267
Opțiuni