Tu ești izvor de ape vii,
Ce curg fară-ncetare,
Din stânca vieții far' sfârșit,
Ce-i dincolo de zare.

Tu ești Vindecător divin,
A rănilor ascunse,
Căci ele de privirea Ta,
Văzute sunt... pătrunse.

Tu ești un foc mereu aprins,
De fericiri... iubire,
Din Tine se cobor fiori,
Doar vii... din nemurire.

Tu ești un soare făr' apus,
Lumină ești și-n noapte,
De cei mereu ce-s asupriți,
Nu stai vre-o dat departe.

Ești luna dintre stele vii,
Ce mă călăuzește,
Când tema vrea să o ascult,
Adesea când șoptește.

Ești răsăritul cel din zori,
Ce-mi dă mereu putere,
Să nu mă pierd când vine iar,
În față vre-o durere.

Tu ești Acel ce mă alini,
În groaza nopții grele,
În neputință ajutor,
Aduci ființei mele.

Vre-o dată eu uitat nu sunt,
Mă porți întotdeauna,
Doar sub privirea Ta căci vrei,
Sa-mi dai Doamne cununa.

Tu ești izvor și în pustiu,
De ape cristaline,
Ce-mi umple inima mereu,
Doar cu valori divine.

Cu Tine teamă eu nu am,
Căci Tu îmi ești în toate,
Și scut. . și pavăză mereu,
Tu ești a mea dreptate.

Când sunt răpus Tu mă ridici,
Din orice clătinare,
Când sunt căzut mă izbăvești,
Căci mila Ta e mare.

Ești ajutorul meu mereu,
Tu plin ești de iubire,
Mă faci mereu doar fericit,
Sunt plin de fericire.

Ești tot ce am eu pe pământ,
Nu am singurătate,
Chiar dacă Doamne nu te văd,
Eu știu că-mi ești aproape.

Acelaș ești pân-la sfârșit,
Milos... plin de iubire,
Iubirea ce mereu mi-a dat,
În lupte izbăvire.