De ce te temi când treci ades prin suferințe-amare,
Când pasul tău este trecut prin foc și încercare,
Când lângă tine-i Dumnezeu, e Cel ce toate poate,
Și singur El nu te-a lăsat, mereu îți este-aproape.

De ce te temi când vânturi bat, când norii iar se-arată,
Puterea când este la Cel, Ce ție-ți este Tată,
De ce te temi când luminat, ești doar de-a Sa lumină,
Când te-a iubit neîncetat, cu-o dragoste deplină.

De ce te temi când ești lovit, când Domnu-i mângâiere,
De ce te temi când ești slăbit, căci El îți dă putere,
De ce în lupte teamă ai, când armele divine,
În dar tu le-ai primit de sus, să lupți mereu creștine.

De ce te temi când Dumnezeu, ți-e răsărit de soare,
În noapte e lumina ta, când bezna ei apare,
Călăuzit prin Duhul sfânt, ești tu prin orice vreme,
Chiar de-i cu ploi, furtuni mai mari, creștine... nu te teme.

De ce te temi când umbre reci, ți-apar adesea-n față,
De ce de rătăciri te temi, când Domnul ți-e povață,
De ce lași haina ei să-ți dea, cea plină ce-i de teamă,
De ce pământul tu privești, când ceru-ntreg te cheamă.

Privește zorile ce vin, azi nu-s în depărtare,
Fii fără teamă căci de sus, ai parte de-ndurare,
Condus spre ele ești mereu, oricât ar fi de grele,
Aceste vremi ce-s sub zaduf, se trec chiar și sub stele.

Să nu te temi căci Dumnezeu, mereu e doar cu tine,
Oricât azi teama ar răcni, cu El vei fi doar bine,
Să nu te temi căci poate El, s-alunge teama care,
Te vrea în plâns să fii mereu, și doar în clătinare.