Cheamă-mă copile
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 11/12/2022
Cheamă-mă copile, când inima ți-e tristă
Balsam de vindecare pe ea să pun aș vrea,
Voi rămânea cu tine, de tu întotdeauna,
Când nu mai poți în viață, pe Min' mă vei chema.

Tu cheamă-mă când noaptea, e rece-ntunecată,
Când gândurile-ți fură, ce ție-n dar ți-am dat,
Acea pace divină, și bucuria care,
În inimă ți-am pus-o, când viața Eu mi-am dat.

Tu cheamă-mă când totul, în jur se prăbușește,
Când singur ești și iarăși, suspini suspinul tău,
Să nu privești la oameni, nu au ce-ți da ei ție,
Sunt toate doar la mine, căci Eu sunt Dumnezeu.

Tu cheamă-mă când plânge, și inima-n durere,
Nu o ascunde-n taină, de sus tu ești văzut,
Cobor cu alinare, spre rănile durerii,
Căci ești iubit copile, mereu ca la-nceput.

Să nu cuprinzi tăcerea, ce vrea să te scufunde,
În umbrele străine, târcoale ce îți dau,
Încrede-te în Mine, și cheamă-mă întruna,
Voi coborâ îndată, cu tine ca să stau.

Alungă oboseală, și frica ce te-apasă,
Deschide-ndată gura, și strigă-mă mereu,
Sunt neschimbat copile nu las Eu niciodată,
Să fii doar Tu în luptă, în lupta grea lupt Eu.

Tu cheamă-mă în taină, ascult plânsul tăcerii,
El poate chiar și cerul, ca să-l deschidă-ndat,
Tu să mă strigi întruna, ascult a ta durere,
De nimeni neștiută, căci taci neîncetat.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 189
  • Export PDF: 1
Opțiuni