Iubirea ce S-a arătat
Prin harul cel venit de sus,
La vremea dată ni s-a dat:
E Fiul Preaiubit – Isus!

Toţi zăceam în nepăsare,
În patimi, pofte – în păcat,
Dar în marea-I îndurare
Mântuitorul ne-a salvat.

Cine ar putea să facă
Ce-a făcut Cel Preaînalt?
Cine-ar renunţa la viaţă
Pentru altul, vinovat?

Sau care judecător,
În loc să aplice legea,
Devine apărător,
Suferind chiar el pedeapsa?...

Nu putem să înţelegem
Pe deplin iubirea Sa;
Nu putem ca să cuprindem
Infinitul, Nemurirea!

Dar, cât Îl putem cunoaşte,
Să-L iubim cu tot ce-avem
Şi să-I dovedim prin fapte,
Nu doar vorbe să avem!

Dragoste ne cere Domnul,
Aşa cum El mult ne-a iubit;
De cu ură speli piciorul,
La ce folos? Eşti ipocrit!

Căci ţinta este slujirea,
Nu un obicei de formă!
E jertfirea şi smerenia,
Nu poziţie şi faimă!

O, de-am înţelege-aceasta
Căutând dragostea, pacea!
De-am căuta unitatea
Şi-am răstigni toată firea!...

Iar, fiind oameni cu greşeli,
Să ne apropiem de Domnul
Cu căinţă şi nădejdi
Că El ne dă şi azi harul.