Ce s-a întâmplat, Isuse, scumpul meu Mântuitor,
De ce suntem slabi adesea şi parcă dăm înapoi?
Unde ne este râvna? Oare dragostea s-a stins?...

De ce alergăm întruna după forme şi-obiceiuri,
Nu e Unul Adevărul, Fiul Tatălui din ceruri?
De ce umblăm după lucruri care nu-ntăresc lăuntrul?...

Şi de ce mai şi cădem în ispite şi-n păcat,
Oare mai este cu noi Duhul Sfânt ce ni L-ai dat?
Sau purtăm şi noi un nume, doar formal şi fără rost?...

Mă întreb: Ce este omul ca să iei seama la el?
Ce e-acest pumn de ţărână ce nu Te-ascultă de fel?
Şi de ce să-l mântuieşti şi să mori în locul lui?...

Cât de mult iubeşti Tu, Doamne, şi cum e dragostea Ta?
Când vom înţelege oare, să iubim şi noi aşa?!
Şi să nu gustăm amarul ce ne-nşală adeseori...

De ce oare-aceste lucruri şi atâtea întrebări?
Să-nţelegem că doar harul ne ajută-n încercări!
Şi iubirea Celui Veşnic este singura nădejde...

Iar noi, ce putem noi face în lupta cu ce e rău?
Doar să Îl iubim pe Domnul, s-ascultăm Cuvântul Său!
Căci doar dragostea de El ne e singura tărie...

Aceasta e datoria ce-o avem pe-acest pământ,
Care n-o-mplinim oricum, ci doar prin Duhul Său Sfânt!
Ascultarea ne dă viaţă, nu robia formelor!...

De ce dragostea-I măreaţă se arată pentru noi?
Pentru că avem valoare în faţa şi-n ochii Săi!
Căci suntem mici dumnezei, făcuţi după chipul Lui...

Şi dacă greşim, cum oare vom putea să fim salvaţi?
În urma neascultării, cum vom fi din nou iertaţi?
Răspunsul este acelaşi: „Pocăiţi-vă îndată!"...