O, suflet drag privesc la tine şi văd tristeţea cum te-apasă
Văd deznădejde-n ochii tăi căci gândurile nu te lasă
Să poţi privi din nou spre ceruri, ca altădată să zâmbeşti
Şi ţelul tău să fie-n viaţă: să ierţi, să speri şi să iubeşti
Dar valuri vin fără-ncetare şi au slăbit a ta credinţă
Trec nopţile fără de pace şi zile fără birunţă...
Priveşti în jur dar nu mai vezi măcar o cale de salvare
Şi totu-i astăzi năruit... e doar suspin şi disperare...
Privesc la tine... Unde-i oare credinţa ce-o aveai odată
Când te-aplecai la poala crucii şi te-ncredeai în Cel ce-I Tată! ?
Unde-ai pierdut pe-a vieţii cale nădejdea că-ntr-o bună zi
Izvorul lacrimilor tale se va preface-n bucurii?
Întind o mână către tine şi te îndemn acum să vii
Să ne-aplecăm în rugăciune în faţa Celui din vecii
Şi să-L rugăm din cer să lase belşug de milă şi-ndurare
Şi prin credinţă să primeşti o sfântă binecuvântare
Căci Dumnezeu a spus odată: , , Când doi sau trei se vor ruga
Voi fi acolo şi, la timpul ce-i potrivit Eu voi lucra! , ,
Deci nu fi trist ci te încrede în Cel ce-I veşnic Dumnezeu
Căci va aduce biruinţă şi va lucra în dreptul tău!

Vulcan-16-12-2022

Mary