Îmi stăruie în minte Crăciunul de-altădată:
O vreme dulce-amară ce nu s-ar vrea uitată,
În coridorul rece, cu flori de gheață-n geamuri,
Împodobeam brăduțul cu argintate ramuri.

Cu câteva bomboane, cu globuri, cu beteala,
Cu-o stea, cu beculețe se isprăvea găteala,
Singura portocală și-o ciocolată, două,
Le drămuiam s-ajungă până la luna nouă.

Punea pe masă mama bucatele gustoase
Și ne-mbrăca-n hăinuțe de lână, călduroase,
Ne tricota fulare, ne cumpăra ghetuțe
Și, de era vreo primă, ne lua și poșetuțe.

Îmi stăruie în minte Crăciunul din pruncie,
Vedeam în semeni râvnă, era cucernicie,
În seara de poveste porneau colindătorii
Și-a Nașterii solie o încheiau doar zorii.

Cântam la gazde bune, în bine-alese locuri,
Pe la spital în centru, pe străzi pe lângă blocuri... .
Și încă-o zi sau două mai colindam pe sate,
Era frumos Crăciunul atunci, în simplitate.

Aveam puține lucruri, dar multă bucurie,
Nu ne-nfricau opreliști, primeam de Sus tărie,
Uitam, cu colindatul, c-afară-i crâncen gerul,
Precum în Noaptea Sfântă, ce-aproape era Cerul!