Suntem prieteni buni de când ne ştim,
Din vremea tinereților rebele,
Şi ca prieteni şi-astăzi ne iubim
Dar nu suntem ce-ar trebui să fim,
Adică fraţi, dar în Isus, Cornele.

Prieten drag, aş vrea să ştii că eşti
Tema fierbinte-a rugăciunii mele
Şi crede-mă, fără să te-ndoieşti,
Că ceru-aşteaptă să te pocăieşti,
Să te întorci la Dumnezeu, Cornele.

Ai încheiat un legământ, cândva,
Şi ai făcut în clipele acele
O bucurie sfântă-n casa ta
Şi azi, privind din cer, de undeva,
Aşteaptă mama ta, sperând, Cornele.

Există încă lanţuri ce te ţin?
Ispitele-s prea mari, poveri prea grele?
Dar ai uitat că Tatăl tău divin
Transformă norii vieţii în senin
Când vii încrezător la El, Cornele?

Vino să guşti din sfinte bucurii,
Să simţi că sufletul ţi-e plin de ele,
Vino să vezi din nou cum e să fii
Părtaş cu ai lui Dumnezeu copii
La moştenirea cerului, Cornele.

Tu ştii şi crezi, dar nu este de-ajuns,
Ascultă azi a Domnului chemare
Şi lasă-te de glasul Lui pătruns
Ca să primeşti la frământări răspuns;
Cornele, eu te-aştept la adunare.

Cu drag, Felix