De mii de ani, pãmântul duce-n spate
Poveşti de dor, de spaimã, de iubire,
- Istorii-amestecate cu de toate -
Cuprins ba de avânt, ba de mâhnire.

În mersul sãu, când apele-şi încheagã
Sau când îl doare orişice schimbare,
Cufundã-n frãmântãri o lume-ntreagã
Şi îi ridicã semne de-ntrebare.

Tu, omule, pãstreazã la vedere
Acest "motto", spre-a nu fi dat uitãrii;
Sã nu ţi-l fure-n tainã, vreo pãrere,
Nici crivãţul, nici valurile mãrii!

Adu-ţi aminte astãzi, înc-o datã
Cã vremea ta, nu-ţi aparţine ţie,
Ci, este-n veşnicie ancoratã:
Deci, nu trãi sã faci doar gãlãgie!

Te bucuri de o zi. Şi este bine.
Dar au trecut atâtea mii de zile!
Şi, dacã mâine încã una vine
Ce-ai vrea sã faci cu timpul ei, copile?

În scurtã vreme, pleacã la culcare
Planetele şi stelele bãtrâne,
Cãci tot ce-i trecãtor, odatã moare!
Cu trecerea ta, însã, cum rãmâne? ...