Mai e puţin...
Autor: Maria Luca  |  Album: clocot de cuvinte  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de maria23luca in 21/12/2022

Mai e puţin şi vor veni din nou la geam colindători
Şi imnurile înălţate vor înflori în dulci fiori...
Mai e puţin şi Pruncul Sfânt va fi din nou glorificat
De cei ce-au înţeles iubirea şi drumul vieţii au vegheat!

Mai e puţin... aleargă lumea şi pregătirile-s în toi
Căci vor fi mese-mbelşugate, cadouri, străluciri şuvoi
Mirosul cald de cozonac prin amintiri ne va purta
În iernile copilăriei când învăţam a colinda...

Mai e puţin... Tu, suflet drag de sărbători te-ai pregătit?
Ai înmulţit în zori surâsul? Ai mai iertat? Ai mai iubit?
Făcut-ai tu din al tău piept o iesle caldă şi curată
În care Pruncul să se nască venit din Cel ce este Tată?

Şi dacă încă n-ai făcut-o mă rog cu cerul şi pământul
Măcar acum, la sărbători să împlinim cu toţi Cuvântul
Şi să iubim căci doar iubirea face din viaţă sărbătoare
Şi-alungă furia şi teama ce-adesea sângeră şi doare!

O, Tată sfânt... Te rog din ceruri priveşte iarăşi către noi
Să ningă Doamne cu iubire... să şteargă-al lacrimei şuvoi
Şi lasă sfinte sărbători aduse chiar de Pruncul Sfânt
Şi lasă Doamne îndurare şi pace pe întreg pământ!

Vulcan-21-12-2022
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1374
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni