Necunoscute timpuri, care vin,
Necunoscute raze de luminã
Dar şi necunoscut şi-amarnic chin,
Urgie, ce-şi doreşte ca sã vinã...

Cumplite clipe, care ies din rând,
Necunoscutã trudã şi durere
Şi fericire, care-ndatã piere,
Cum se topeşte-n drum, melcul, mergând.

De toate-acestea, omul are parte,
De-o viaţã scurtã şi apoi, de moarte;
Însã, la urmã, şi de înviere
De rãsplãtire, fãrã-ntârziere!

Ferice de acel ce vrea sã vinã,
Sã bea din apa rece, cristalinã!
Sã capete şi viaţã, şi luminã,
Un scop şi-o satisfacţie deplinã!