Sărbătorile de iarnă

Sărbătorile de iarnă
Veselesc al vieții umblet
Căci revin mereu să cearnă
Bucurie sfântă în suflet,

Îndreptându-ne privirea
Către vremi îndepărtate
Când din Ceruri, Mântuirea
Hotărât-A să Se arate;

Prunc în lumea noastră dat
De Preabunul Dumnezeu
Să ne fie Împărat
Și Mântuitor mereu,

S-a născut dintr-o fecioară
După voia Tatălui,
Veste aceasta înconjoară
Și-azi fața pământului.

Și în bezna lumii noastre
Răsărit-a a Lui Stea,
Măreție printre Astre
Luminând Nașterea Sa

Cum era scris în Cuvânt
Și cum Domnul A promis
Când din Rai, din locul Sfânt
Omul a căzut învins.

Atunci „Cel făr` de început”
Și Isus Hristos, Cuvântul
Creator, Care-A făcut
Cerurile și pământul,

Fiindcă-I Bun, A hotărât
Lumii un Mântuitor
Și Hristos A coborât
La al Domnului popor;

Și-A lăsat Dumnezeirea
Slava, Măreția toată
Să ne îmbrace însușirea
Și din moarte să ne scoată.

Sărbătorile de iarnă
Vin să ne aducă aminte
De Minunea ce răstoarnă
„Izvodirile” din minte

Și de harul și îndurarea
Creatorului Slăvit
Ce ne-a pregătit salvarea
Prin Fiul Lui Preaiubit.

Sărbătorile de iarnă
Ne aduc în armonie
Cu Întruparea ce-n noi toarnă
O cerească bucurie

Și degajă o armonie
Care face să rodească
Dor profund de veșnicie
În suflarea omenească.

Sărbătorile de iarnă
Ne încânt cu Vestea Bună
Care sună ca o goarnă
Ce la luptă ne adună

Căci cu-adevărat se cere
Luptă sfântă, prin credință,
Căci credința e-o Putere
Ce-asigură biruință

Și cu adevărat ne strângem
Ca ostașii la război,
Dar convinși că noi învingem
Căci A învins El pentru noi... .

Sărbătorile de iarnă
Ne îmbracă-n sărbătoare
Inima, căci în ea toarnă
Încă Tatăl îndurare

Și astfel, în Sfântu-I Nume,
Putem fi lumini în Vale,
Sare pentru această lume
Și-ale Harului canale.

Sărbătorile de iarnă
Ne unesc pe toți acasă
Hotărâte să aștearnă
Pruncului Isus o masă

Nu într-un loc umil, cu paie,
Cum a fost în Betleem
Ci întra inimii odaie
Ca Stăpân și Domn Suprem.

Cu sufletu împodobit
De a Duhului Sfânt roade
Îl chemăm pe Cel Slăvit
Ce pe Tronul Slavei șade

Să Se așeze și pe tronul
Vieții noastre trecătoare
Ca să-i schimbe etalonul
Într-una nemuritoare.

El și azi e Pruncul blând
Care caută-o găzduire;
Împărat și Domn, bătând
Plin de milă și iubire

La ale inimilor porți,
Veacurile străbătând
Alungat mereu de toți,
Precum un sărman de rând...

Dar fericit de-acela care
Îl primește-n casa Lui
Și declară o sărbătoare
Azi, în cinstea Domnului!

Că-acela nu va rămâne
Niciodată, nicidecum
De ocară și rușine
Ori abandonat pe drum...

Ci ca „o mireasă aleasă”
„Dintre mii și mii de mii”
Cu Hristos va sta la masă,
Fericit, în veșnicii.