În gloria cerească, iubit și adorat
Pe tronul alb și mare, stă Fiul de-Împărat
E-atâta bucurie în slăvile de sus
Oștirile-I se-nchină, iar timpu-i făr apus.

I se aduce slavă și mulțumiri în veac
Tot ce e-n cer și jos, cu mâna-I a creat,
Arhangheli, serafimi, oștiri cerești în rând
Ascultă-a Sa poruncă, se-nchină lăudând...

Sunt bucurii, e pace, lumină e, splendoare,
E veșnic biruință și nesfârșit e soare...
Nimeni nu-I stă-mpotrivă acestui Prinț ceresc
Cu drag și armonie, Îl laudă și-I slujesc.

Dar ochii Săi de pară, ca jaru-n foc aprins
Umbriți sunt de-ntristare, când spre pământ i-a-ntins.
E-atâta răzvrătire, creația-i bolnavă
Nu-i omul mulțumit, nu Îi acordă slavă...

Deși cu-atâta drag i-a modelat ființa,
I-a dăruit Edenul, puterea și știința,
I-a-nconjurat făptura cu slava sfântă-a Sa
În zorii dimineții-n grădină îi vorbea.

I-a dat și libertate, s-aleagă el, ca om
Ori moarte, ori viață, dar s-a-nfruptat din pom
E tare mândru omul, crezându-se-nțelept
Însă, ce trist e Prințul, când mulți pierzare-aleg...

Privi la bucuria ce radia în cer
Dar birui iubirea pentru acei ce pier...
Și într- noapte-n sat, în Betleem, pe ploaie
Regescul Prinț umil, se coborî pe paie...

Oștirile cerești, îl petreceau cântând
În cor sărbătoreau venirea-I pe pământ,
Dar omul, pentru care, tot cerul a lăsat
Îi pregăti o iesle, la margine de sat.

A biruit iubirea, dar prețu-i mult prea greu
Pe singurul Său Fiu, dădu-n schimb Dumnezeu.
Iubirea Lui Hristos, n-ai cum s-o înțelegi
Ea se coboară-n grajd, dar rupe-a morții legi...