Mi-e dor de tine... nu știu ție...
Dar prea puțin îmi pasă mie.
N-aștept nimica de la tine.
Să știi că ai un loc în mine.

Mi-e dor de vremi de-odinioară,
Ce-aș vrea să gust din ele iară...
Mi-e dor, c-avem același sânge,
Mi-e dor și inima îmi plânge...

Ce s-a-ntâmplat, cum, cine, unde,
În mintea ta putu pătrunde...
C-odată cu distanța mare,
Și-n duh făcu o separare...

Și nu mai e ca altădată...
Ba încă-mi pare câteodată
Că n-am crescut 'n-aceeași casă,
Că n-am mâncat l-aceeași masă...

E o răceală, o pustie,
O vale-adâncă-mi pare mie.
Mândrie poate, nepăsare... ?
Invidie sau ce-o fi oare... ?

Este normal să-ți vezi de viață,
Să ne vedem mai rar la față,
Dar nu-i normal că-s luni în care
Nu-i "ce mai faci", nici "ce te doare".

De ce nu spui ce deranjează,
Te macină sau te-ntristează?
Unde nu e comunicare
Nu se produce rezolvare.

Ceva s-a rupt, dar se repară
De suntem sinceri, simpli, iară.
Ceva s-a stins dar iar învie
Când ne-oferim cu bucurie.

Eu nu pot sta-n indiferență,
Nu pot să uit a ta prezență.
Oare ți-e greu, oare ești bine... ?
Mă voi gândi mereu la tine.

Ce crezi tu despre min' nu-mi pasă.
Doar dacă vrei, te rog, mai lasă
Ca dorul meu să se aline,
Căci nu poți știi ce mâine vine.

Nu ne-am născut la întâmplare
În aceeași familie mare.
Te port în inimă, în gânduri,
Și-n rugăciuni în multe rânduri.

Te voi iubi întotdeauna.
Sper ca acolo-n ceruri, una,
Să fim pe veci. Ce bucurie!
Poate acum ți-e dor și ție...

25 dec 2022