Nu ne lasă Isuse, în gura morții grele,
Tu du-ne mai departe, de tot ce este rău,
Fii răsăritul care, în față vrea s-apară,
Ca să pășim pe urma, din Tine Dumnezeu.

Nu ne lăsa în urmă, nu vrem să ne despartă,
O vreme ce e lungă, grabește-te să vii,
Dar pân-atunci trimite, fioru-nviorării,
Și lângă noi în toate, mereu Tu să rămâi.

Nu ne lăsa sub norul, ce nu vrea ca să plece,
Strapunge-l cu putere, căci Tu putere ești,
Și inimile noastre, de ce-i deșertăciune,
Noi te rugăm îndată, ca să le dezlipești.

Nu ne lăsa în noapte, ridică la lumină,
Privirile-aplecate, ce-adese-au obosit,
Și pașii noștri Doamne, fă-ndată ca să fie,
Acei care spre Tine, au pasul lor grăbit.

Nu ne lăsa o pradă, a gurii ce răcnește,
A mâinilor întinse, pe margine de drum,
Privirilor trufașe, ce vor să ne oprească,
A noastră alergare, spre viață ce-i acum.

Nu ne lăsa o clipă, în grea singurătate,
Căci gustul ei aduce, doar răni ce tare dor,
Rănește multe vise, și aripi ce întruna,
Se zbat ca să nu fie, zdrobite-n a lor zbor.

Să fim mereu cu Tine, noi vrem... și niciodată,
Să nu ne lași căci Doamne, cu toții am pieri,
Sub aripa întinsă, adună-ne îndată,
Sub ea păziți de rele, mereu Isus vom fi.