Spune-i inimii să plângă, mare să îi fie-un dor,
După cele ce-s divine, Să nu tac-o clipă-n zbor.

Gura-ndată să-și deschidă, pe Isus a-l lăuda,
Plină doar de El să fie, oricât cale-ar fi de grea.

Spune-i inimii să strige, după Dumnezeul ei,
Când ea este-nconjurată, de mânia celor răi.

El îi este Salvatorul, doar El poate-a o salva,
Să îi dea și o tărie, ca să poată-nainta.

Spune-i grija s-o arunce, să n-o poarte-n drumul greu,
Orice grijă e purtată, chiar de-i grea... de Dumnezeu.

Și povara ei o duce, pentru El să bată ea,
El îi dă mereu putere, ca să poată-nainta.

Spune-i inimii sa ceară, tot ce-și poate ea dori,
După voia Lui cerească să îi poată dărui.

Mâna Lui nu este scurtă, nici iubirea mică nu-i,
Ea să ceară... nu la oameni, ea să-i ceară numai Lui.

Și să fie îndreptată, doar spre cerul minunat,
Inima ce ți-e purtată, pe o mână de-Mparat.

Căci de sus poate să vină, ajutorul ei mereu,
Cel care ia dat suflare, este bunul Dumnezeu.