În fața Ta mi-aplec privirea,
Cuvântul Tău m-a mângâiat,
În inimă mi-ai pus iubirea,
Și-un dor de Tine ne-ncetat.

Din ceruri hrană îngerească,
Tu pentru mine-ai coborât,
Căci m-ai văzut zdrobit de oameni,
Ce zi de zi m-au prigonit.

În fața Ta eu vin cu vină,
Cu pasul meu ce-i clătinat,
Dar inima aprins ea arde,
După un loc divin... înalt.

Chiar dacă azi a mea privire,
Doar spre pământ ea a privit,
Din cer puterea Ta cerească,
Să o ridice-a coborât.

În fața Ta a mea ființă,
Ea tremură în vreme grea,
Slabănogită de cuvinte,
Ce răni doar lasă peste ea.

Dar cu balsam de vindecare,
Ai coborât și-ai vindecat,
O inimă adânc rănită,
Ce e lovită ne-ncetat.

La tronul Tău de îndurare,
Durerea mea eu ți-am adus,
Prin minunata Ta lucrare,
M-ai alinat vorbind de sus.

Căci pe ai Tăi ce sunt Isuse,
O clipă nu i-ai părăsit,
Fiorul dragostei eterne,
În toate El i-a ocrotit.

În fața Ta rămân și Doamne,
Să plec de-aici eu nu aș vrea,
Doar lângă Tine mi-e cuvântul,
Putere-n calea ce e grea.

E mângâiere când aruncă,
Ocară cei ce sunt ei răi,
Hrănește-mă să fiu acela,
Printre acei ce sunt ai Tăi.

În fața Ta mă-nchin căci iarăși,
M-ai ridicat cu-al Tău cuvânt,
Mi-ai pus tărie și speranță,
Ca ne-ntâlnim... mult mai curând.

Mi-ai vindecat aripi rănite,
De pietre ce s-au aruncat,
Avânt spre cerurile-nalte,
Cuvântul Tău din nou mi-a dat.