Bucuria mântuirii ne-ai aduc când te-ai născut,
Aducând azi tuturora, o speranță de-nceput,
Aducând o rază vie luminând cărarea grea,
Ce sfârșește în vecie, în împărăția Ta.

Printre paiele ce-odata, într-o iesle se-asterneau,
Te nășteai s-aduci Tu viață, îngerii arunci cântau,
Magii când pe cer văzură, steaua care-a rasărit,
S-avem parte noi de Tine, și de-un loc făr-asfințit.

Fericire-n suferință, aduceai atunci Isus,
Când pe dealul cel de lacrimi, crucea-n spate greu ai dus,
Când lăsai în urmă cerul, și Împărăția cea,
Unde azi ne-aștepți s-ajungem, doar prin îndurarea Ta.

Ne-ai adus fior fierbinte-al dragostei fără sfârșit,
A iubirii fără margini, De ea-i plin un infinit,
Când pe pietrele tăioase, pentru noi mereu călcai,
S-aduci viață fără moarte, mila Ta ca să ne dai.

Preamărit să fii Stăpâne, sus în cer și pe pământ,
Pentru hotărârea care, ai luat-o Domn preasfânt,
De-a veni s-aduci în chinuri, când mureai Tu răstignit,
Mântuire chiar și celor, ce mereu te-au prigonit.

Binecuvântat fii Doamne, pentru jertfa ce-ai adus,
Că ai stat întins pe crucea, ce durere ți-a adus,
Nu vom da nicicând uitării, pentru noi ce ai făcut,
Când lăsai în urmă slava, pe pământ când te-ai născut.